Protest de amploare la Mangalia. Zeci de polițiști s-au strâns în fața secţiei din oraș

Protest de amploare la Mangalia. Zeci de polițiști s-au strâns în fața secţiei din oraș pentru a-și spune nemulțumirile. La protest s-a alăturat și Dumitru Coarnă, liderul sindicatului polițiștilor. Polițiștii de la ordine și siguranță publică au ieșit în stradă pentru că, spun ei, se comit abuzuri asupra lor. Protestul a fost organizat după ce comisarul șef i-ar fi umilit pe agenții de poliție într-o ședință, comparându-i cu muncitorii de salubritate pentru că nu aplică mai multe amenzi. Mai mult, le-ar fi transmis că din această lună vor fi planificați la 8 ore, deși era stabilit încă de la începutul anului că se va lucra în schimburi de 12 ore. Prin această planificare se încalcă repausul săptămânal de care agenții au nevoie, iar ei sunt obligați ca în unele zile să patruleze singuri.


Citeste articolul: Protest de amploare la Mangalia. Zeci de polițiști s-au strâns în fața secţiei din oraș
ŞTIRILE VIDEO RTV